Sale!

Carte electronică: Episcopul Ignatie al Hușilor, Maladia ideologiei şi terapia Adevărului

15,23 lei TVA inclus

Volumul de faţă este structurat în două părți: „Adevărul și ideologia” și „Actul credinţei între rigorile pandemiei și asaltul secularismului”, ambele având ca numitor comun detectarea pericolului ereziei de a ideologiza totul în detrimentul asumării alternativei de a trăi şi gândi viaţa prin prisma Evangheliei, ca preeminență a exeperienţei asupra cuvântului.

Description

Lucrarea însumează mai multe luări de poziție, apărute, în mediul online, pe parcursul anilor 2018-2020. Au fost scrise contextual, ca răspuns la diferite provocări ale ideologiei marxismului cultural, care, când sub masca falsei toleranțe, când sub masca „salvatorului de serviciu”, care vrea „binele” celorlalți prin apelul viclean la diversitate, insinuează faptul că singura opțiune „viabilă” a prezentului ar fi „omul nou”, despuiat de „corsetul” tradiţiei, ordinii şi autorităţii spirituale. Adică, o reînviere şi reinventare a vechilor ideologii totalitare şi atee.

Volumul de faţă este structurat în două părți: „Adevărul și ideologia” și „Actul credinţei între rigorile pandemiei și asaltul secularismului”, ambele având ca numitor comun detectarea pericolului ereziei de a ideologiza totul în detrimentul asumării alternativei de a trăi şi gândi viaţa prin prisma Evangheliei, ca preeminență a experienței asupra cuvântului.

Prefaţa volumului este semnată de domnul Teodor Baconschi, care, printre altele, afirmă: „Scrisul chiriarhului dovedește că Ortodoxia nu rimează cu fundamentalismul, dar nici cu relativismul, că Biserica e suma mădularelor sale – deci că nu suferă reducții clericaliste – dar mai ales că încercările securismului agresiv nu se tratează prin victimizare, ci prin nădejde curajoasă în Pronia divină, care ne cheamă să-i fim martori.

Fie că redactează scrisori pastorale, articole de gazetă, studii sau simple postări pe social media, autorul ne învață, străin de orice patos dolorist, că urmarea lui Hristos e asumarea cu demnitate a Crucii Sale.

Dumnezeu nu are cu noi o învoială hedonistă, nu e garantul transcendent al capriciilor noastre, în căutarea egoistă a unor averi și fericiri lumești. El este Cel ce este și Acela întru care toate, laolaltă cu noi, subzistă, suferă, se împlinesc și drumețesc spre veșnicie.

Preasfințitul Ignatie al Hușilor le amintește creștinilor (de la confrații sinodali, până la elevul isteț care-și caută scopul) că avem datoria să oferim lumii smintite de azi o ”alternativă bună, frumoasă, autentică, inteligentă și necrispată”: nu sunt acestea atributele Evangheliei perene?”

Cartea se dorește a fi un manifest al firescului din noi, o invitație la prudenţă, la moderaţie şi la libertatea unei vieți trăite ca dar al lui Dumnezeu şi bucurie pentru semenii noştri, precum şi un semnal de alarmă asupra faptului că am intrat în epoca demonetizarii valorilor înalte ale adevărului despre Dumnezeu şi om.

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Carte electronică: Episcopul Ignatie al Hușilor, Maladia ideologiei şi terapia Adevărului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *